Inceputul Pregatirilor

   Noi, romanii, provenim dintr-o cultura in care Craciunul, Pastele si Revelionul sunt declarate sarbatori oficiale, dar o data cu emigrarea, ne-am adaptat la o cultura in care ziua recunostintei se sarbatoreste cu mare emfaza. Va aduceti aminte de primul Paste si primul Thanksgiving sarbatorit in America? Nu erati confuzi ca nu aveati Vinerea Mare, Duminica Pastelui si Lunea Luminata libere in timp ce aveati zile libere de Thanksgining?


  Daca in Romania religia majoritara este cea ortodoxa, pe acest continent, suntem in minoritate. Traind aici am invatat ca multe nationalitati nu sarbatoresc nici Pastele si nici Craciunul, iar unele familii mixte sarbatoresc si Pastele ortodox si pe cel catolic.


  Daca in 2017 Pastele catolic și Pastele ortodox au fost sarbatorite la aceeași data, anul acesta cele doua sarbatori vor pica la distanta de o saptamana. Pastele ortodox va fi sarbatorit pe 8 aprilie, cu o saptamana dupa Pastele catolic, ce va pica pe 1 aprilie.

​

  Mai avem o saptamana sa facem toate pregatirile necesare acestei sarbatori.

  Curatenia de Paste este traditionala in Romania. Oricat de mica sau de mare este locuinta in care stai, de Paste trebuie sa te organizezi sa faci curatenie generala. Acest aspect se rezolva foarte usor aici, daca angajezi o firma de curatenie.

  Chiar daca sotul va stramba din nas la aceasta idee, sotia va stii cum sa-l convinga ca de Paste si de Craciun, doar o firma specializata poate face fata situatiei.

​  Daca am rezolvat problema curateniei, trecem la cadourile simbolice pe care le aduce iepurasul.

  Va mai amintiti cand primeati haine noi de Paste in Romania? Iepurasul si Mos Craciun veneau cu tot felul de cadouri, nu atat de scumpe ca aici, dar le asteptam cu la fel de mare entuziasm. Daca ati pastrat traditia, este timpul sa cumparati cadouri de Paste. Majoritatea magazinelor au oferte personalizate care se potrivesc in orice imprejurare, de la cosurile cu iepurasi care se gasesc la Publix, Kroger, Costco, Sam's, pana la produse la preturi reduse pentru decorarea casei care se vand la TJ Maxx, Marshalls, Burlington, ca sa enumeram doar cateva magazine de unde puteti alege, in functie de ce va inspira.

​

  Daca ati trecut prin toate aceste etape, va mai ramane sa mergeti sa cumparati produse proaspete pentru masa de Paste. Aveti cateva variante in zona.

n Decatur: Dekalb Farmers Market: 3000 E Ponce de Leon Ave, Decatur, GA 30030

In Austell: website here Patak Meats

In Atlanta: Buford Highway Farmers Market website here

In Norcross: Restaurant Depot & Al Madina Halal Market : 5345 Jimmy Carter Blvd suite c, Norcross, GA 30093

In Lawrenceville: Bosnia Market: 488 Gwinnett Dr B, Lawrenceville, GA 30046

In Buford: Mia's European Market: 2815 Buford Dr #104, Buford, GA 30519

In Rockmart: Carlton Farms animale crescute la ferma. website aici

In Duluth: Assi Plaza  1630 Pleasant Hill Rd, Duluth, GA 30096

In Maysville, Flowery Branch, Gainesville, Lilburn, Suwanee and Snellville, Ga: Presley's Farm and Garden: 8796 Maysville Rd, Maysville, GA 30558

daca doriti legume de casa, porc si vita crescuta la ferma.

Pasca este elementul principal al mesei de Paste, impreuna cu ouale vopsite si drobul.

Pasca este un desert in forma rotunda, care seamana cu un cheesecake, se face cu branza la care se poate adauga ciocolata sau chiar fructe.

Pentru vopsitul oualelor putem folosi vopselele care se gasesc la Walmart, Publix, Kroger sau putem alege sa folosim o metoda naturala.

A vopsi ouale in mod natural este o munca laborioasa, dar poate fi o activitate amuzanta si creativa.

Aveti nevoie de oua albe si un timp mai lung pentru ca ouale sa se coloreze, dar variantele de culori care se pot obtine sunt destul de numeroase:

Rosu caramiziu - paprika

Portocaliu deschis - coji de ceapa

Roz deschis - sfecla rosie

Albastru - varza rosie

Mov - afine

Violet inchis - vin rosu

Verde - spanac

Maro - ceai sau cafea (ceaiurile cu diverse arome pot da diferite culori)

La final ouale se pot stropi cu o vopsea comestibila nuanta auriu folosind o periuta de dinti.

​(articolul intreg il gasiti aici)

​  Drobul de miel este unul dintre cele mai apreciate mancaruri traditionale, existand o serie de variatii ale retetei.

​   In majoritatea variantelor se aseaza oua fierte în centrul acestuia

   10 retete simple si gustoase de drob le gasiti pe aceasta pagina

Bisericile ortodoxe din Lilburn si Dacula au activitati organizate cu ocazia Sarbatoarei de Paste, printre care si vanatoarea de oua (egg hunt) care este preferata copiilor.


De voi depinde sa faceti ca aceasta zi speciala, imbogatita de aroma bucatelor traditionale si parfumul florilor de primavara sa se inscrie pe lista amintirilor de neuitat.

Va uram un Paste fericit!

Note: Acest articol a fosr scris in Martie 2018.

PROASPAT VENIT IN SUA SI NU AI ASIGURARE DE SANATATE?
PROASPAT VENIT IN SUA SI NU AI ASIGURARE DE SANATATE?Zilele trecute am primit o intrebare de la o pesoana din grup.   Ca de obicei, grupul acesta superb a sarit in ajutor si i-a oferit informatiile necesare ca ea sa poata fi vazuta de un medic.    Pentru ca mi se pare ca aceste informatii sunt de folos… 
“​STIE CINEVA VREO OFERTA BUNA PENTRU ZBORURI SPRE ROMANIA?”
"​STIE CINEVA VREO OFERTA BUNA PENTRU ZBORURI SPRE ROMANIA?"  Aceasta este o intrebare frecvent postata in grup.  Cand vrei sa ii vezi pe cei dragi ramasi acasa, in Romania, dar vrei sa o faci si cu un budget limitat este esential sa gasesti cel mai bun “deal” la biletele de avion.  Din fericire, in Grupul Romani in Atlanta… 
Inceputul Pregatirilor.
Inceputul Pregatirilor   Noi, romanii, provenim dintr-o cultura in care Craciunul, Pastele si Revelionul sunt declarate sarbatori oficiale, dar o data cu emigrarea, ne-am adaptat la o cultura in care ziua recunostintei se sarbatoreste cu mare emfaza. Va aduceti aminte de primul Paste si primul Thanksgiving sarbatorit in America? Nu erati confuzi ca nu aveati Vinerea Mare,…